În atenția avocaților stagiari, cursanți INPPA, care susțin examenul de absolvire a INPPA. Locurile de desfășurare a probei scrise a examenului din 24 noiembrie 2019.

22 noiembrie 2019

Proba scrisă a examenului de absolvire a Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, sesiunea noiembrie 2019 va avea loc duminica 24 noiembrie, în următoarele locuri:

INPPA – structura centrală
Facultatea de Drept a Universității din București, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46, sector 5, București

INPPA – Centrul teritorial Brașov
Facultatea de Drept a Universității Transilvania Brașov, B-dul Eroilor nr. 25, Brașov

INPPA – Centrul teritorial Cluj-Napoca
Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, Facultatea de Drept din Cluj-Napoca, str. Burebista nr.2, Cluj-Napoca

INPPA – Centrul teritorial Craiova
Facultatea de Drept a Universității din Craiova, Calea București nr. 107D, Craiova

INPPA – Centrul teritorial Galați
Baroul Galați, incinta Tribunalului Galați, str. Brăilei, nr. 153, Galați

INPPA – Centrul teritorial Iași
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Drept, B-dul Carol I nr. 11, Iași

INPPA – Centrul teritorial Timișoara
Facultatea de Drept a Universității de Vest Timișoara, B-dul Eroilor, Nr. 9A, Timișoara

Repartizarea la săli a candidaților va fi afișată cu 24 de ore înainte de examen.

Examenul începe la ora 10.00 a zilei de 24.11.2019 și va avea o durată de 3 ore.

Candidații se vor prezenta la sala de examen OBLIGATORIU la ora 9.00 cu actul de identitate.
Actele de identitate acceptate sunt cartea/buletinul de identitate, adeverința provizorie de identitate (în caz de pierdere a cărții/buletinului de identitate), pașaportul sau permisul de conducere, prezentate în original și aflate în termen de valabilitate; copii de pe acestea sau alte documente nu vor putea fi luate în considerare.

Candidaților le este interzis accesul în sala de examen cu genți, poșete, tipărituri, telefoane mobile și orice fel de alte aparate electronice.

Este strict interzis accesul în clădire cu mijloace electronice de comunicare sau de informare, sau care permit comunicarea sau informarea, indiferent de natura acestora (telefoane mobile, pda-uri, tablete, notebook-uri, ceasuri inteligente etc.).

Potrivit Hotărârii nr.525 din 01.09.2012 a Consiliului U.N.B.R. privind adoptarea Regulamentului examenului de absolvire al I.N.P.P.A., atât la proba orală (colocvii) cât și la proba scrisă este permisă consultarea ca material documentar a Codurilor, fără a fi comentate sau adnotate, a recursurilor în interesul legii pronunțate de Î.C.C.J., a hotărârilor prealabile ale Î.C.C.J. pentru dezlegarea unor probleme de drept, a minutelor Curții Constituționale a României, hotărâri CEDO precum și a legislației având în vedere tematica pentru fiecare disciplină fără a fi comentată sau adnotată cu practică judiciară sau comentarii, cât și a deciziilor interpretative ce se regăsesc în legislația profesiei de avocat.
Sunt permise sublinieri ale Codurilor, legislației printate, etc., care nu aduc însă informații noi sau adnotări.